Plecasem pregătit de luptă, mă înarmasem cu cele necesare, eram în stare să mă iau în piept cu inamicul. Un inamic mare, un inamic numeros, un inamic fără principii, un inamic care respectă o singură regulă: aceea să nu respecte absolut nicio regulă. Dar se pare că l-am supraestimat. Inamicul nu a fost atât de periculos cum l-aş fi crezut că va fi. Dar să dezvălui identitatea inamicului: Bucureştiul! Un oraş mare după trafic, după cifre. Un inamic despre care am crezut că dacă va renunţa la trupele subterane va fi nevoit să mă facă una cu trotuarul, sau una cu asfaltul... N-a fost deloc aşa. L-am învins! Şi încă prea uşor! Deşi la început am fost flancat şi din faţă şi din spate, şi din stânga şi din dreapta, am reuşit să trec de trupele terestre şi să mă strecor printre ele cu ajutorul unei unelte de mult uitate: mersul pe jos. În final, pot să precizez că un drum pe care am estimat că-l voi face în 2 ore l-am făcut într-o oră. Pot să mai menţionez de altfel că la începutul luptei am fost intimidat de ceilalţi semeni care luptau pentru acelaşi scop ca şi mine: ajungerea la destinaţie. Un element perturbator în această poveste a fost muzica pe care am ascultat-o în căşti, dar nu în căştile mele, pentru că nu posedam aşa ceva, ci în căştile celorlalţi semeni. Căşti în care puteam distinge diferite playlist-uri. Dar ceva mi-a trezit interesul! Iată ce:
Michael Jackson - Man In The Mirror
Melodie pe care aş fi vrut s-o ascult pe repeat, dar nu eram eu posesorul playlist-ului. Ehei, dragi concetăţeni, dragi contribuabili, dragi alegători, dragi călători cu metroul, la ora la care citiţi acest articol, greva celor de la Metrorex s-a terminat. Aşa că, nu ne rămâne decât să ne revedem cu bine... tot în aglomeraţie! A, şi încă ceva, armele mele erau o carte şi o cameră foto...
Postări
